Interviuri

Vasile Aelenei, antrenor secund CSA Steaua: „Obiectivul nostru este clar. Vrem promovarea!”

Vasile Aelenei este mâna dreaptă a lui Ion Ion, în drumul care se anunță anevoios spre Liga I. După ce a antrenat mai multe echipe din eșaloanele secunde, dar și naționala României U18, Aelenei va superviza creșterea treptată a renașterii Stelei.


Interviul a fost publicat și în numărul 1 al programului de meci, realizat de Asociația Steliștilor 1947, pentru partidele disputate pe teren propriu de către echipa de fotbal CSA Steaua.


Ce părere v-a făcut echipa, la finalul verii de pregătire?
Ambele stagii de pregătire s-au desfășurat foarte bine. Ne-am bazat aproape pe întreg lotul, n-am avut accidentări grave. Aproape toți au răspuns foarte, foarte bine și suntem mulțumiți per total.

Care sunt punctele tari ale lotului?
Tinerețea. Și mai avem un avantaj, spun eu: omogenizarea. Foarte mulți juniori au venit de la Regal Sport, unde au jucat împreună de ceva timp și lângă ei am mai pus patru-cinci fotbaliști, ca să alcătuim primul 11.

La ce credeți că mai e de lucrat?

Părerea mea e că ne mai trebuie un vârf, stăm mai rău pe acest post. Și mai avem o problemă administrativă cu unul dintre jucători, ale cărui acte le așteptăm, să-l putem legitima și să fie totul OK.

Care sunt cele mai frumoase amintiri care vă leagă de Steaua ca jucător?

Ha! 1971/1972, am câștigat campionatul, am mers în Cupa Cupelor, am scos Barcelona la ea acasă, unde am bătut cu 1-0 și aici ne-am impus cu 2-1. Vremuri foarte frumoase! Ne-a scos Bayern Munchen cu 1-1 la București și 0-0 la ei acasă, s-au calificat pentru că au dat gol în deplasare. Pe vremea aia, la Bayern erau nume ca Gerd Muller, Franz Beckenbauer, Georg Schwarzenbeck, Sepp Maier și totuși era cât pe ce să-i scoatem!

Ce ați insufla actualei echipe din calitățile pe care le aveați ca jucător, dacă s-ar putea acest lucru?

Eu eram un jucător foarte tehnic, chiar dacă la fizic nu stăteam foarte bine. Așa că și acum îmi plac jucătorii tehnici, din fericire avem așa ceva în lot și încercăm să îmbunătățim tactica lor. Sperăm și să marcăm foarte multe goluri, să câștigăm meciuri și să ne facem viața ușoară! (râde)

Cu ce gânduri începeți Liga a IV-a?

Cu un singur gând: acela de promovare! Să fim mai buni la antrenamente, să câștigăm meciuri, să întărim relațiile de joc. E un atu al nostru, față de alte echipe care strâng jucătorii acum – noi am urmărit când i-am adunat pe acești copii. Tot returul trecut am fost la toate meciurile de Liga a IV-a, a III-a și chiar și a II-a. Așa am urmărit jucători, am încercat să aducem, unii au venit cu drag, alții n-au venit pentru că au considerat că nivelul foarte jos.

De ce CSA și nu altă echipă?

Părerea mea e că vom atrage suporteri și că, încet-încet cred că se vor întoarce și de la FCSB. Sunt foarte mulți care stau în zone, pentru că Steaua are trei cartiere mari care o susțin: Rahova, Drumul Taberei și Militari. Pe lângă aceștia, dacă vom urca în ligile superioare, 100% se vor întoarce la noi și, în timp, vor veni și alții.

Cum se resimte influența suporterilor, atât cât v-ați putut face o părere în stagiile de pregătire?

Prin simpla prezență ne ajută enorm. Copiii ăștia o să joace cu cu mii de spectatori acasă, va fi un lucru deosebit. Ei au jucat doar cu părinți în tribune, cu 30-40 de persoane, acum e o schimbare drastică. Sperăm să compenseze sistemul competițional din Liga a IV-a, căci ne va fi foarte greu. Promovează o singură echipă și gândiți-vă ce echipe joacă! Steaua, Rapid, Dinamo, Progresul, Sportul… Dar obiectivul nostru este clar și nu ne vom abate de la el. Vrem promovarea!