Anul 2024 a facilitat la formarea unui mediu stabil în rândul companiilor de IT românești, existând o mai mare disponbilitate a angajaților de a rămâne la un loc de muncă. Astfel, a fost posibilă consolidarea echipelor și chiar creșterea din punct de vedere numeric, arată o analiză făcută de EXE Software.

„Până acum, ni s-au alăturat, de-a lungul lui 2024, 28 de oameni. Practic, în prima jumătate de an, ne-am concentrat pe perfecționarea cunoștințelor oamenilor noștri, dar și pe extindere numerică. Între timp, am depășit borna de 140 de angajați și colaboratori, existând în continuare roluri deschise. Am depășit cu bine provocările anului trecut, în care am avut un «hop» de trecut, atunci când a trebuit să ne adaptăm modificărilor legislative, între timp aflându-ne pe o linie de plutire, axându-ne pe creștere organică și stabilitate”, a declarat Karina Tătui, HR Manager EXE Software. 

Similar cu anul trecut, ritmul din 2024 a fost unul ascendent. Una dintre provocări a rămas recrutarea anumitor roluri, cu un nivel de senioritate mai ridicat și specializat pe tehnologii mai nișate.

„Există posturi unde avem puțini specialiști în piață, iar cererea e mare, așa încât sunt și cazuri în care recrutarea este mai dificilă – de altfel, anul acesta nu am mai avut deschise atât de multe roluri entry-level.

De obicei, procesul de recrutare presupune trei etape: un prim interviu de HR, în care ne cunoaștem și încercăm să vedem dacă există compatibilitate culturală între mediul EXE Software și potențialii angajați, apoi există o parte practică -un test tehnic diferit, de la un rol la altul- și, în cele din urmă, o discuție cu managerul echipei din care urmează să facă parte. În cazuri excepționale, se poate adăuga o etapă suplimentară, de cunoaștere cu clientul, dacă este un context mai special”, a mai spus reprezentatul companiei, concluzionând: „Având în vedere întreg contextul, din ultimii ani, precum pandemia și schimbările care au avut loc în industria IT, potențialii angajați au nevoie de a li se confirma că mediul de lucru e unul stabil, că există proiecte cu perspective pe termen lung și, de asemenea, că se investește în dezvoltarea lor profesională prin cursuri, certificări, existând oameni alături de care să colaboreze și să dobândească noi cunoștințe”.   

EXE Software are deschise roluri în echipe de Web Development, respectiv .Net Developer, fiind nevoie permanent de oameni în această arie, dar și Test Engineer, Business Analyst și Cloud Operations Engineer.

Articol publicat și de ITchannel.

Despre EXE Software
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection și data analysis.