• +40 762 435 107

Viața de antreprenor e plină de imprevizibil. Iar când vorbim despre servicii PR, situația e și mai antrenantă. Nu știi precis ce o să lucrezi săptămâna viitoare sau cât vei câștiga cu exactitate peste trei luni. Ce știi, însă, dacă ai pornit pe drumul ăsta cu „inima deschisă” e că n-o să ratezi niciun motiv de plăcere, pe care poate nu l-ai avea la un job stabil.

În circuitul de testare a locurilor de unde poți lucra, aveam de mult timp pe listă SanThe Fitoceainărie.  Când am ajuns acolo, imediat cum am intrat, am fost întâmpinată de o doamnă care mi-a spus că nu sunt locuri pentru noi, eu fiind cu o prietenă (bună, Roxana! ☺).

promovare
Atelierul care se desfășura, în timpul vizitei la SanThe Fitoceainărie

Și, deși era gol în jurul nostru și prietena mea aproape făcuse cale întoarsă, am rămas nemișcată și bine am făcut, pentru că ne-a observat Dănuț, cel care se ocupă de bunul mers al lucrurilor pe acolo.

O soluție pentru organizarea evenimentelor restrânse

Așa am aflat că ceainăria urma să găzduiească unul din atelierele de caleidoscoape ale Veronicăi Soare și de aceea mare parte din spațiu era rezervat pentru dimineața respectivă, însă Dănuț ne-a cedat locul de la masa de unde lucra el. Asta după ce ne-a prezentat mansarda și am decis că fotoliile puf de acolo sunt prea relaxante, având în vedere că noi aveam de lucru și încă destul de mult. Atât doar că masa unde am stat era aproape de bar și a fost destul de mare gălăgia, însă am apreciat gestul lui Dănuț și am rămas acolo, până spre prânz.

De altfel, locul mi se pare potrivit pentru organizarea unor evenimente restrânse, câtă vreme se împacă bine cu decorul roz și plin de flori. Și, din ce am observat din strategia de promovare de pe pagina lor de Facebook, e alegerea multor oameni care țin diverse cursuri și ateliere.

De ce și când merg?

Când sunt în zona Piața Unirii – Piața Universității, am o „fereastră” între întâlniri și vreau să mai lucrez, între timp. E relativ greu de găsit la prima vizită, pentru că, deși ajunsă în fața locului (Str. Lipscani, Nr. 104, spre Calea Moșilor, Nr. 35), nu am observat ca locul să fie marcat în vreun fel și nu mi-a atras atenția nicio denumire. Eu am nimerit, în cele din urmă, pentru că am sunat înainte acolo și am fost ghidată.

promovare
Unul dintre sucurile de fructe din meniul cu preț unic de 8 lei

Prețuri și meniu

Vorbim despre o ceainărie, așadar e o varietate mare de astfel de licori, cafea sau fresh de portocale. Teoretic, meniul cuprinde și ceva ronțăieli și prăjituri, însă, când am fost eu, nu am găsit nimic de genul acesta, iar doamna de la bar n-a știut să-mi dea detalii, deși eram curioasă să încerc ceva dulce. Cât despre prețuri, fiecare lucru pe care l-am observat în meniu costa nici mai mult, nici mai puțin de 8 lei.

Bonus: proiectele sociale, o variantă câștigătoare de promovare

După vizita mea și în timpul documentării acestui articol, am aflat că la SanThe Fitoceainărie există un concept preluat din Italia, denumit „Cafea în așteptare”. Practic, plătești cafeaua cuiva care are nevoie, iar numărul cafelelor plătite este afișat pe o tăbliță și cei care nu își pot cumpăra, beneficiază de acest lucru. Acest lucru se aplică și în cazul gustărilor, întrucât un om ar putea funcționa fără cafea, însă nu și fără hrană. Ideea mi se pare interesantă și numai bună de susținut și sunt convinsă că a atras atenția multor oameni care vor să ajute.

Locul era de mult timp pe lista mea, după ce mi-a atras atenția că este un proiect social, conceput și aplicat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, finanțat majoritar din fonduri europene și care presupune instruirea persoanelor defavorizate. Practic, o serie de oameni au urmat cursuri specializate pentru munca în ceainărie și unii au rămas să lucreze acolo. Pentru consumatorul final, asta înseamnă și că, uneori, se mai întâmplă să nu fie întâmpinat cu un zâmbet până la urechi și nici cu o amabilitate excesivă, însă cel puțin experiența mea a fost, în linii mari, politicoasă.

Lasă un răspuns