Recrutările în domeniul IT au continuat și în 2023, chiar dacă și-au mai domolit ritmul, iar așteptările au fost similare cu anii precedenți. Oamenii și-au manifestat dorința pentru creștere profesională și au ales companii care le-au permis să experimenteze, să capete experiență, să aibă acces la multe tehnologii. A rămas importantă nevoia de flexibilitate la locul de muncă unde își desfășoară activitatea – fie remote, fie hibrid, iar restructurările din domeniu, din 2022 și de la începutul acestui an, au echilibrat trendul plecărilor.

„Dacă, în trecut, schimbările de job erau mai frecvente, între timp, lucrurile sunt mai așezate și oamenii petrec mai mult timp la un loc de muncă, inclusiv cei aflați la început de drum. În continuare au fost importante pentru candidați flexibilitatea angajatorului, accesul la tehnologii diverse, inclusiv cele noi, oportunitățile de învățare și proiecte cât mai complexe, care să îi provoace.
Sfatul nostru pentru cei aflați la început de drum este să aibă în vedere că e important să pună baze cât mai solide, încă din timpul facultății și să profite de timpul respectiv, dar și să lucreze la proiecte personale, așa încât să experimenteze, să-și poată da seama mai curând care e tehnologia sau aria care le place. E important să încerce, să aibă o bază solidă de cunoștințe, să caute programe de internship și roluri de juniors,  să se familiarizeze cu ce înseamnă mediul de lucru într-o companie și să învețe lucruri practice”, a declarat HR Manager-ul EXE Software, Karina Tătui.

De altfel, oamenii aflați la început de drum în companie au, deseori, desemnat un mentor – o persoană cu experiență, care le dă acces la informațiile de care au nevoie și le organizează task-uri introductive, așa încât noii-veniți să se acomodeze mai ușor, să asimileze cultura organizațională și să își însușească noul rol mai natural. Printre avantajele celor aflați la început de drum se numără faptul că sunt mai dinamici și că au energie, fiind dornici să-și asume responsabilități și să asimileze cunoștințe, sunt deschiși la nou și au o capacitate de învățare continuă, care e binevenită în industrie.

Traseul celor entry-level presupune și întâlniri one to one cu managerul direct, ca parte dintr-un plan de dezvoltare a carierei și pentru a primi feedback din partea angajatului, așa încât să se poată face îmbunătățiri de procese și, per total, să fie o experiență cât mai plăcută.  
Printre posturile disponibile, în acest moment, în EXE Software, se numără rolurile în cadrul de WebDevelopment, precum . NET Developer și React Developer, dar și Master Data Analyst.

Articol publicat și de ITchannel și start-up.ro.

Despre EXE Software
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection și data analysis.